Marile brandurile de telefonie au ocupat internetul – Analiza Forbes

social media, Zelist Research Add comments

Recenta trecere a brandurilor Cosmote si Romtelecom sub umbrela Telekom ne permite sa aruncam o privire in… trecutul apropiat. Cat de tare au penetrat brandurile marilor operatori de telefonie retelele de socializare si site-urile?

O monitorizare a serviciului Zelist Monitor, solicitata de revista „Forbes Romania”, arata ca, in perioada 1 ianuarie 2013 – 30 iunie 2014, brandul Romtelecom a inregistrat 42.429 de mentiuni pe canalele digitale. Dintre acestea, 16.782 au fost obtinute in primele sase luni ale acestui an.
Monitorizarea a fost facuta de Zelist Monitor pe urmatoarele canale: presa online, bloguri, Twitter, comentarii presa, comentarii bloguri, Facebook, forumuri, LinkedIn, agregatoare, Youtube, profile Facebook, Instagram, Foursquare, Google + si Ask.fm.
La randul sau, Cosmote a obtinut 62.550 de mentiuni pe canalele amintite mai sus, din care 27.498 in prima parte a acestui an. Din 13 septembrie a.c., brandurile Romtelecom si Cosmote vor fi doar amintiri. La putere va fi de acum inainte Telekom, care va lupta cu brandurile de anvergura Orange si Vodafone.
In perioada amintita, brandul Orange a adunat 82.268 de mentionari. in prima jumatate a acestui an, Orange a fost „pomenit” in 30.373 de referinte, conform Zelist Monitor.
Brandul Vodafone a detinut suprematia in numarul de mentiuni: 115.321. in primul semestru al acestui an, mentionarile brandului Vodafone s-au ridicat la 45.708, reprezentand 65% din totalul mentiunilor din anul 2013.
In urmatorul an se anunta o lupta „pe viata si pe “internet” intre cele trei branduri: Orange, Vodafone si Telekom.

Sursa Forbes.ro

Comments are closed.