SFR 2017: Dorel Vișan și-un „bulgăre de humă”. Retrospectivă și amintiri acasă la Creangă

Comunicate de presa Add comments

 

Ion Creanga – 180 de ani de la nastere, eveniment marcat prin proiectia filmului „Un bulgare de huma” Festivalul Serile Filmului Romanesc aduce in atentie un invitat de onoare al editiei a VIII-a, editie care va avea loc la Iasi, in perioada 10 – 14 mai 2017.

Dorel Visan ajunge in 2017 la varsta de 80 de ani, iar la Iasi i se va realiza o scurta retrospectiva a celor mai importante filme in care a jucat in rolurile principale.

Un bulgare de huma (regia: Nicolae Marginean) va fi proiectat la Muzeul „Ion Creanga” (Bojdeuca) din cadrul Muzeului National al Literaturii Romane Iasi, iar actorul spune ca prin acest eveniment se va marca si momentul dedicat lui Ion Creanga, de la nasterea caruia se implinesc 180 de ani. Dorel Visan joaca in film rolul scriitorului si reprezinta unul dintre rolurile sale de suflet.

Dorel Visan: „Voi veni la Iasi, la Festivalul Serile Filmului Romanesc, cu gandul ca arta trebuie din nou sa-l inalte pe om. Publicul din Iasi sa se astepte la o forma de arta care se poate verifica prin adevaruri. Vom vorbi despre Creanga si Eminescu, iar alaturi de regizorul Serban Marinescu, vom propune cateva filme care trebuie vazute de fiecare generatie in parte. Sunt bucuros ca in perioada 10-14 mai voi veni la Iasi si as putea spune acasa la Creanga”.

Dorel Visan: Portret de artist. O viata inchinata frumosului

In scurta retrospectiva vor mai fi prezentate cinefililor si filmele Ticalosii (regia: Serban Marinescu), Iacob (regia: Mircea Daneliuc), O lacrima de fata (regia: Iosif Demian), Cel mai iubit dintre pamanteni (regia: Serban Marinescu). Dupa vizionarea filmelor propuse in www.festivalsfr.ro in programul festivalului din 2017, spectatorii se vor putea intalni cu Dorel Visan, ca sa dialogheze despre film, despre roluri si despre viata de pe platourile de filmare.

Evenimentele dedicate actorului Dorel Visan se vor desfasura sub titlul: „Portret de artist. O viata inchinata frumosului”. Actorul spune ca-i este aproape de inima atat Iasul, cat si filmul romanesc sarbatorit aici in luna mai.

Despre Dorel Visan

A fost apreciat de cotidianul The New York Times ca fiind un actor extraordinar, a primit numeroase distinctii pentru rolurile din productiile romanesti si internationale si a scris poezii religioase continuand „Psalmii” lui David. Iubeste stupina mostenita de la tatal sau, are grija de albine si livezi incercand sa invete regulile naturii asemeni unui joc de sah.

Rolul cu cel mai important impact l-a avut cel din filmul „Un bulgare de huma” unde il interpreteaza pe Ion Creanga. Accentul moldovenesc, mersul leganat si parfumul vremurilor din Ticau l-au stapanit pe actor timp de sase luni, acesta fiind ajutat de un psihiatru sa se descotoroseasca de trasaturile personajului. De-a lungul vremii, actoria a reprezentat mereu o provocare si o depasire a propriilor limite, iar scenele filmate in toiul noptii intr-un cimitir din Predeal sau zilele petrecute alaturi de mineri in subteran stau drept marturie.

Evenimentul cu proiectia filmului Un bulgare de huma va avea loc cu sprijinul Muzeului National al Literaturii Iasi, partener institutional al festivalului.

Detaliile despre ora si zi vor fi anuntate in programul complet.

  • SFR 2017
  • Editia: a VIII-a
  • Perioada: 10- 14 mai (2017)
  • Ambasador cultural: Irina – Margareta Nistor
  • Invitat special: Cristian Mungiu
  • Scop principal: Promovarea cinematografiei romanesti si readucerea publicului in fata acesteia

2 Responses to “SFR 2017: Dorel Vișan și-un „bulgăre de humă”. Retrospectivă și amintiri acasă la Creangă”

  1. Mihai P Says:

    Ce frumos si ce bine ca inca ne cinstim actorii! Exceptional! Felicitari!

  2. Zelist Blog » Blog Archive » 23 – 29 martie 2017 – Saptamana in Social Media Says:

    […] SFR 2017: Dorel Visan si-un “bulgare de huma”. Retrospectiva si amintiri acasa la Creanga […]