Președintele ASOS, Brian McBride, vine pentru prima dată în România la GPeC SUMMIT
Comunicate de presa Add commentsGPeC Summit, cel mai important eveniment de eCommerce și Marketing Online din Europa de Sud-Est, anunță venirea, pentru prima dată în România, a lui Brian McBride, Chairman ASOS, cel mai mare retailer online de fashion. Următoarea ediție a GPeC Summit va avea loc la București pe 29-30-31 mai.
Brian și-a început cariera la Xerox, iar mai apoi a lucrat în cadrul IBM și Dell, urmând să devină Managing Director al T-Mobile UK. În 2006, a devenit CEO-ul Amazon UK, funcție pentru care a trecut prin 12 interviuri, ultimul cu Jeff Bezos, fondatorul Amazon. După 6 ani în fruntea Amazon UK, Brian a fost ales Președintele ASOS – cel mai mare retailer online de fashion, funcție pe care o ocupă de 6 ani. În același timp este și președinte al Wiggle, unul dintre cei mai mari retaileri online de echipamente pentru bicicliști, cât și membru în Board of Advisors în cadrul Departamentului de Digital al Guvernului Marii Britanii.
ASOS – de la start-up, la ținute pentru Michelle Obama
În cadrul GPeC Summit din 29-31 mai 2018, Brian McBride va vorbi despre unicitatea și evoluția ASOS, de la un simplu start-up din Marea Britanie la retailer-ul care a reușit să o „îmbrace” pe Michelle Obama în timpul campaniei prezidențiale pentru al doilea mandat a lui Barack Obama, cu o rochie de 93 de dolari (noiembrie 2012).
Fotografia a devenit virală și simbolică pentru brand-ul ASOS, iar rochia cu pricina – lansată cu 3 ani înainte de a fi achiziționată și purtată de Michelle – a devenit un produs-vedetă inclusiv printre star-urile de la Hollywood, precum Jessica Alba.
Președintele ASOS va dezvălui la GPeC Summit și câteva dintre secretele gigantului retailer precum: evoluția în fața competitorilor, lecții despre poziționarea corectă în industria de fashion și atunci când ești la început de drum, sau cum să transformi clienții în adevărați ambasadori ai brandului. În plus, prezentarea sa va puncta și ultimele tendințe din domeniul eCommerce, insight-uri asupra comportamentul consumatorilor din meniului online și evoluția mediului digital, în general, pe mai multe piețe.
Speakeri legendari la GPeC Summit 29-30-31 Mai
Alături de Brian, printre ceilalți vorbitori anunțați la GPeC Summit se numără: Peep Laja (ConversionXL), Jeff Bullas, Karl Gilis (AG Consult), Jim Sterne (Digital Analytics Association), Alyda Solis (Orianti) și Jeff Sauer (Jeffalytics), doar o parte dintre cei anunțați până în prezent.
Toți cei implicați în eCommerce și Digital Marketing, dar și antreprenorii sau retailerii offline care doresc lansarea canalului de comerț electronic sunt așteptați la GPeC Summit 29-30-31 Mai cu două zile de Conferință și Expo și o zi de Masterclass-uri și Workshop-uri cu accent pe subiectele de maxim interes pentru orice afacere online: GDPR, User Experience, Conversion Optimization, Content Marketing, Social Media, SEO, Artificial Intelligence, Google AdWords & Google Analytics, Online Marketing, Mobile, Customer Satisfaction, Logistică și Curierat, Cifre de Piață etc.
Peste 800 de participanți unici – Top Management al principalelor companii din România și din regiune – sunt așteptați în cele 3 zile de GPeC SUMMIT, evenimentul fiind o excelentă oportunitate de networking cu elita pieței de E-Commerce.
Ultimele două săptămâni cu cele mai mici prețuri la biletele de acces
Doar până pe 20 aprilie 2018, prețul biletelor de acces la GPeC Summit este redus prin oferta Very Early-Bird la doar 119 EUR/persoană pentru toate cele 3 zile de eveniment. După această dată, prețul crește la 149 EUR.
Mai multe detalii despre GPeC SUMMIT, precum și înscrierile la eveniment se fac online pe website-ul GPeC, în secțiunea dedicată: https://www.gpec.ro/gpec-summit-mai/