Webstock 2023 este probabil cel mai mare eveniment de marketing și comunicare din România, anul acesta. Cu o audiență record, evenimentul maraton al industriei de comunicare online și social media a adus în prim-plan subiecte actuale, susținute de voci apreciate, și a premiat cele mai bune campanii și proiecte realizate de companii și agenții locale.
Gala Webstock Awards și-a întrecut propriile recorduri. Cu peste 400 de nominalizări, un juriu format din peste 200 de specialiști din întreaga industrie și o audiență de aproape 500 de persoane la gală, Webstock Awards și-a consolidat statutul în domeniul marcom, fiind una dintre cele mai prestigioase competiții desfășurate în România.
Marcând 15 ani de la lansare, Webstock Awards 2023 a inclus în premieră două secțiuni: Creators Awards și Brands Awards, din dorința de a acoperi o varietate mare de proiecte extraordinare, care au animat spațiul online în ultimul an.
Secțiunea Creators Awards
Secțiunea a fost dedicată acelor creatori de conținut care au o contribuție semnificativă în domenii precum comunicare, marketing, digital, tehnologie, business și dezvoltare personală sau care prin amprenta lor digitală câștigă admirația publicului ori creează comunități puternice.
Cu un juriu format din practicieni de top și un vot public numeros, fiecare nominalizare a fost evaluată cu atenție pentru a selecta câștigătorii. În competiție, anul acesta, au jurizat 78 de specialiști și au votat online peste 46.650 de persoane unice, ce au acordat peste 211.000 de voturi.
Câștigători Webstock Creators Awards:
Best Blogger
Locul 1: Diana Cosmin (Fine Society)
Best Community
Locul 1: Nu mai port (Claudia Nicolau-Penda)
Best Creator with Social Impact
Locul 1: Codin Maticiuc
Locul 1: Alina Greavu (Aluziva)
Best Instagram Creator
Locul 1: Andreea Balaban
Best YouTube Creator
Locul 1: Cristian Presura
Best TikTok Creator
Locul 1: Dr. Alexandra Mircea
Best Podcast
Locul 1: Brain it Forward (Ana Maria Diceanu)
Best Video Podcast
Locul 1: DA BRAVO! (Mihai Bobonete)
Best Online Show
Locul 1: La Munca (Andrei Selaru – Selly)
Best Brand Ambassador
Locul 1: Geanina Staicu-Avram (Jamila Cuisine)
Secțiunea Brands Awards
Secțiunea a fost dedicată brandurilor și agențiilor care au lansat în ultimul an proiecte ingenioase și campanii inovatoare și memorabile. La Brands Awards, competiția a fost acerbă, iar acest lucru a fost reflectat de numărul mare de nominalizări: 278 de proiecte. Înscrierile au fost analizate cu atenție de 138 de profesioniști în marketing, publicitate și digital.
La această ediție, cele mai premiate branduri la Webstock Awards 2023 au fost Samsung (7 premii), Kaufland (5 premii) și Tazz (5 premii).
Câștigători Webstock Brands Awards
Best Social Good Campaigns
• Bronze Awards: The Dumpstore (Samusocial)
• Silver Awards: Eroii din carti te cheama in lupta cu analfabetismul functional (Asociatia Teach for Romania)
• Gold Awards: Fundraising Reinvented with the 1st charitable movie (Hospice Casa Sperantei)
Best B2B Digital Campaigns
• Bronze Awards: Edenred BIZTRO Club (Edenred Romania)
• Bronze Awards: Arhitectii, constructorii si Autodesk Construction Cloud: duouri iconice (Autodesk Construction Cloud)
• Silver Awards: George pentru afacerea ta (George by BCR)
• Gold Awards: Bear Right Tax (Agent Green)
Best Content Marketing Campaigns
• Bronze Awards: Unfollow Self:Hate (ING Bank Romania)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Gold Awards: Telemeaua se combina (Hochland)
• Gold Awards: Allout FactZ (Samsung Romania)
Best Visual Storytelling Campaigns
• Bronze Awards: Intoarce Timp pentru Pamant (CEZ Romania)
• Bronze Awards: Meniul Zilei de Maine (KFC Romania)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Gold Awards: More Than a Hustle (glo Romania)
Best Experiential Campaigns
• Bronze Awards: Join the Night Land (Samsung Romania)
• Bronze Awards: ExpoZitia (Pepsi)
• Silver Awards: The Captive Radio / Radioul Captiv (KISS FM & MAGIC FM x ANAIS)
• Gold Awards: 360 Live Experience by Vodafone EasyTech (Vodafone Romania)
• Gold Awards: AwesoMe AI Gallery (Samsung Romania)
Best Influencer Campaigns
• Bronze Awards: Fashion Capsule (Coca-Cola Zero Zahar & Retro Future)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Silver Awards: #PlayOnwithSamsung (Samsung Romania)
• Gold Awards: Unfollow Self:Hate (ING Bank Romania)
Best Brand Engagement Campaigns
• Bronze Awards: Kaufland Dance Talk (Kaufland Romania)
• Silver Awards: Unfollow Self:Hate (ING Bank Romania)
• Gold Awards: Reconstruim Bucurestiul in Minecraft (U.T.C.B. – Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti)
Best TikTok Campaigns
• Bronze Awards: Telemeaua se combina (Hochland)
• Bronze Awards: FoodBook (Carrefour Romania)
• Silver Awards: Allout FactZ TikTok Show (Samsung Romania)
• Gold Awards: Kaufland Dance Talk (Kaufland Romania)
Best Instagram Campaigns
• Bronze Awards: Testul Timpului (MEGA IMAGE Romania)
• Silver Awards: Notificarea care iti schimba ziua (Nestea Romania)
• Gold Awards: Primul Punct de Prim Ajutor Emotional: Nu toate starile trebuie sa ramana UNTOLD (Reteaua de Sanatate Regina Maria)
Best YouTube Campaigns
• Bronze Awards: Sigur pe net (Orange Romania)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Gold Awards: Pusi pe Combinatii (Kaufland Romania)
Best Integrated Digital Campaigns
• Bronze Awards: #OSaFiePepene (Ciuc Radler 0.0)
• Bronze Awards: Share Your Power (Samsung Romania)
• Silver Awards: ExpoZitia (Pepsi)
• Gold Awards: T.R.A.I. by Storia.ro – Vocea Cartierelor (OLX Group)
Best Video Creativity
• Bronze Awards: E Horror Sa Platesti Altfel (Pago X VISA)
• Silver Awards: Locul tau este in bucatarie cand vrei tu sa fie (Tazz)
• Gold Awards: Bear Right Tax (Agent Green)
Best Digital Innovation
• Bronze Awards: Reversed AI to reverse loneliness (Asociatia Niciodata Singur)
• Silver Awards: Animaterra Jocul (Kaufland Romania)
• Gold Awards: VR Kids (Synevo Romania)
Best Social Media Strategy
• Bronze Awards: The virality of day-to-day interaction. Fans’ slang, truths, and memes (McDonald’s Romania)
• Silver Awards: Telemeaua se combina (Hochland)
• Gold Awards: Allout FactZ (Samsung Romania)
Special Projects
• Bronze Awards: The Captive Radio / Radioul Captiv (KISS FM & MAGIC FM x ANAIS)
• Silver Awards: T.R.A.I. by Storia.ro – Vocea Cartierelor (OLX Group)
• Gold Awards: Reconstruim Bucurestiul in Minecraft (U.T.C.B. – Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti)
Best Creative Idea
• Bronze Awards: The Captive Radio / Radioul Captiv (KISS FM & MAGIC FM x ANAIS)
• Silver Awards: Kaufland Dance Talk (Kaufland Romania)
• Gold Awards: Illiterate Ads (Pepco)
Mai multe detalii despre câștigători sunt disponibile aici: https://webstockawards.ro/castigatori-brands/#up.
Anul acesta, sistemul de acordare al premiilor a fost adaptat pentru a se conforma celorlalte competiții de pe piața locală și internațională, iar în urma notării, au fost acordate trei tipuri de premii – Gold (Locul 1), Silver (Locul 2), și Bronze (Locul 3). Pentru această ediție, artistul Ovidiu Toader a conceput un trofeu original, care a adus o notă distinctivă evenimentului și a subliniat importanța creativității în mediul digital.
Webstock Awards 2023 a fost o platformă care a evidențiat excelența și inovația din social media, în timp ce a sărbătorit 15 ani de evoluție continuă în această industrie. Felicitări tuturor câștigătorilor și nominalizaților pentru contribuția lor semnificativă la dezvoltarea mediului online în România.