Începând cu 2020, Conferința PRbeta devine primul festival de comunicare din vestul țării
Comunicate de presa Add commentsCea de a noua ediție a Conferinței PRbeta din Timișoara, eveniment dedicat industriilor creative din zona de vest a țării, a avut ca temă centrală puterea oamenilor de a colabora și de a schimba, împreună, modul în care funcționează lucrurile atât la nivel regional, cât și la nivel național. Organizatorii au anunțat, în cadrul evenimentului, lansarea unei agenții de comunicare dedicată evenimentelor culturale, dar și un proiect educațional care implică atât mediul academic, cât și cel privat în formarea viitorilor profesioniști din domeniu.
Sala de conferințe de la INCUBOXX a găzduit prezentări ale unora dintre cei mai cunoscuți și respectați specialiști în diverse ramuri ale comunicării din România. Tema acestui an a fost „Power of the People”, un subiect generos despre puterea oamenilor de a aduna comunități în jurul ideilor și proiectelor pe care le coordonează.
De la campanii de responsabilizare socială până la tips&tricks despre noile rețele sociale, specialiștii care au vorbit în cadrul Conferinței PRbeta au oferit informații complete despre campaniile la care au lucrat și obiectivele atinse. De la Magic Chair – scaunul solidarității pe care au stat 636 de oameni, până la discuții libere despre noutățile din industria comunicării, campanii cu influenceri sau studii de caz despre încercarea de a schimba percepții și mentalități, evenimentul a acoperit o mare parte din ceea ce numim comunicare și PR în era digitală.
PRbeta, organizator al conferinței, a anunțat lansarea Blue Moon Agency, o nouă agenție dedicată comunicării culturale și producției de evenimente culturale. Aceasta este condusă de Oltea Zambori, în calitate de director. „Lucrez, de mai bine de un an, la această nouă ramură de servicii, pe care am numit-o Blue Moon Agency. Ca actori în dimensiunea culturală actuală, înțelegerea culturii și facilitarea comunicării ei intră în responsabilitatea noastră; BMagency e orientată pe comunicarea evenimentelor culturale, dar ia în grijă și partea de producție logistică”, transmite Oltea Zambori, Director BMagency.
Noua agenție are deja în grijă evenimente ca Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Custom Reșița sau o parte din departamentul de ospitalitate de la Electric Castle. Este consultant de comunicare și strateg pentru evenimente afiliate TM 2021, cum ar fi Moving Fireplaces al Asociației Prin Banat sau festivalul in : v z b l, al Asociației Solidart, care se va afla în septembrie 2019 la prima ediție.
PRbeta Agency continuă să construiască proiecte de educare a viitorilor profesioniști în domeniu. ”PRbeta înseamnă educație în comunicare. Sunt deja aproape 10 ani de când lucrăm împreună cu studenți, profesori și reprezentanți ai companiilor, cu scopul de a forma noi generații de profesioniști. Era firesc să oficializăm această relaționare. Începând din toamnă, pregătim un proiect educațional în care aducem împreună mediul academic și mediul privat, pentru a oferi tinerilor atât informație actuală într-un domeniu care se schimbă foarte rapid, cât și posibilitatea de a pune în practică ceea ce învață. Începem în Timișoara, dar ne dorim ca în maximum 2 ani să putem replica acest model în toate marile universități din țară.” detaliază Cristina Puțan, Director PRbeta Agency.
Tot pe data de 16 mai s-a anunțat cea de-a zecea ediție a conferinței PRbeta, care va avea loc pe 14 și 15 mai 2020, ocazie cu care evenimentul se va transforma în primul festival de PR și comunicare din România.
„Ne-am dorit mult să facem o schimbare majoră în structura și oferta conferinței noastre și ne-am dat seama că toate comunitățile pe care le-am adus lângă noi în toți acești ani, de când PRbeta există, merită sărbătorite cu un produs pe măsură. Ne place să găsim noi feluri de a ne apropia de oamenii din jurul nostru și să construim împreună pentru binele meseriei.”, transmit Cristina Puțan și Oltea Zambori, cofondatori PRbeta.