Cluj Business Days: Un studiu comparativ Cluj versus Bucuresti
Comunicate de presa, social media Add commentsDupa numeroase editii de succes, un nou eveniment Business Days dedicat antreprenorilor si managerilor din Romania va avea loc in perioada 14-15 decembrie, la Cluj-Napoca, in cadrul Liberty Technology Park. Tema centrala a evenimentului va fi transformarea digitala si efectele pe care aceasta le are asupra noastra ca indivizi, ca societate si in special asupra organizatiilor din mediul economic. Pe parcursul celor doua zile, se va discuta despre principalele trenduri ce caracterizeaza vremurile noastre si care sunt oportunitatile si provocarile generate de fenomenul de tehnologizare.
Special pentru aceasta editie, organizatorii au derulat in perioada octombrie- noiembrie 2016 un studiu comparativ Cluj versus Bucuresti referitor la impactul factorilor disruptivi ai revolutiei digitale asupra pietei muncii si asupra nevoilor de dezvoltare a abilitatilor si competentelor personalului din Cluj pe un esantion de 274 de manageri de resurse umane, CEO, directori generali si antreprenori.
Studiul arata ca factorii de schimbare care vor afecta puternic piata fortei de munca pe termen scurt (pana in 2020) sunt: cresterea aspiratiilor si impactul in economie al femeilor, cresterea inadaptabilitatii populatiei tinere la schimbarile de pe piata muncii, tendinta de schimbare a modului de lucru catre un program flexibil, volatilitatea geopolitica si urbanizarea rapida – acestea din urma avand tendinta de stabilizare usoara pe termen mediu si lung.
Factorii de schimbare pe termen mediu (pana in 2030) sunt reprezentati de: dezvoltarea clasei de mijloc, cresterea sperantei de viata si imbatranirea populatiei, schimbarea modului in care muncim, volatilitatea politica si cresterea impactului femeilor in economie.
Potrivit studiului, principalele strategii pe care companiile din regiune le vor adopta pentru a se adapta la schimbarile ce vor avea loc pe piata muncii sunt diverse: investitii in dezvoltarea abilitatilor angajatilor (78,5% la Cluj fata de 67,9% in Bucuresti) si programe de internship pentru tineri (69,2% in Cluj fata de 64,3% in Bucuresti), colaborarea cu furnizori de programe de training si dezvoltare personala si profesionala (56,9% in Cluj fata de 50% in Bucuresti), colaborarea cu institutiile din invatamant pentru adaptarea curriculumului la noua realitate si dezvoltarea unor programe specifice care sa ajute la o mai buna asimilare a absolventilor pe piata muncii (50,8% in Cluj fata de doar 28,6% in Bucuresti).
Spre deosebire de managerii si antreprenorii din Bucuresti, cei din Cluj sunt mai putin deschisi la a angaja personal in varsta, colaboratori virtuali sau sa apeleze la solutii de outsourcing, insa, pe de alta parte, managerii clujeni sunt mai deschisi pentru angajarea personalului din randul minoritatilor sau a muncitorilor pe termen scurt, precum si la colaborarea cu alte firme din industrie in dezvoltarea de programe care sa solutioneze problema lipsei fortei de munca calificata din industrie.
In ceea ce priveste barierele de care se lovesc managerii de HR in implementarea strategiilor potrivite, cei din regiunea Cluj au raspuns ca principalele bariere sunt: constrangerile care tin de resursele disponibile (32,8% in Cluj fata de 25,9% in Bucuresti), insuficienta intelegere a schimbarilor disruptive (10,9% in Cluj fata de 11,1% in Bucuresti) si presiunea din partea actionarilor pentru profitabilitate pe termen scurt (10,9% in Cluj fata de 7,4% in Bucuresti).
Cluj Business Days 2016 va fi o editie speciala, cu multa informatie si continut valoros, in cadrul careia vor conferentia peste 100 de speakeri de top straini si romani, pe durata celor doua zile, in peste 40 de sesiuni. Printre speakerii invitati vor fi si personalitati de renume international, dintre care ii amintim pe: Jim Bagnola – international speaker, executive coach si expert in leadership, Simon Robinson – profesor de etica aplicata si profesionala la Universitatea Metropolitana din Leeds, Imani Kyaruzi – lector la QA Business School din cadrul Universitatii Ulster din Birmingham si autor a numeroase carti de specialitate, Sofie Sandell – social media speaker si specialista in digital leadership.
Evenimentul se adreseaza antreprenorilor, managerilor, specialistilor si managerilor din HR, dar si celor care sunt interesati de principiile leadership-ului si ale coordonarii de echipe, specialistilor si managerilor din vanzari si customer service, specialistilor si managerilor de marketing si comunicare sau social media. Pentru prima oara, editia va fi gamificata cu numeroase premii si surprize, pentru cei care vor opta sa participe la concursurile online initiate de organizatori.
Pentru mai multe detalii despre modalitatea de inscriere, lista completa a speakerilor si alte informatii, puteti accesa direct site-ul evenimentului: http://www.businessdays.ro/Evenimente/Cluj-2016/Homepage
Perioada de early bird este activa intre 21-28 noiembrie.